• It's NFTime
  • Posts
  • Deloitte despre Metaverse; Andy Murray-NFT cu ultimii 18 ani de la Wimbledon - It's NFTime #39

Deloitte despre Metaverse; Andy Murray-NFT cu ultimii 18 ani de la Wimbledon - It's NFTime #39

Concurs: Bilet VIP NFT Bucharest; Sega: bag-o, scoate-o.

Gm, fren,

Bun venit la primul newsletter din România dedicat educației NFTs & Metaverse. Secretul? Citim săptămânal peste 20 newslettere nișate pe NFTs & Metaverse, ascultăm podcast-uri, stăm pe Discord, verificăm anunțuri de Telegram și zburdăm o grămadă pe Twitter. Poți să faci și tu același lucru! Zeci de ore în fiecare săptămână. Sau poți citi “It’s NFTime”. Durează doar zece minute!
Dacă folosești Gmail este posibil ca email-ul să fie “tăiat” și să trebuiască să dai click pe butonul de la final ca să-l poți citi în întregime într-o nouă fereastră.

Updates

Twitter Space. Avem. Ediția #25. Pe scurt, sunt deja 800+ bilete generate pentru NFT Bucharest. Fără să anunțăm niciun speaker, partner sau sponsor. Cine ghicește fix câte bilete vor fi deja generate la începerea space-ului (19:00) va primi un bilet VIP. Apropo, nu se vor vinde bilete VIP. Doar vor fi oferite! Like, set reminder, retweet și desigur, comment. Aici.

Hai să facem încălzirea aici:

Câte bilete sunt deja generate pentru NFT Bucharest?

Login or Subscribe to participate in polls.

NFT Bucharest. Azi va veni al 3-lea reminder de pe mail-ul [email protected]. Dacă sunteți printre primii oameni care ați primit un cod de discount pentru NFT Bucharest mai aveți la dispoziție fix o săptămână să îl folosiți, înainte să expire. Ar fi păcat să ne ziceți după că n-ați știut! Hugs & LFG!

Cuprins:

  • 📈 Macro - Raport Deloitte;

  • 🗞️ Știri din ultima săptămână - Blur v2, Polygon Labs, NFT Inspect, BRC-69;

  • 🗽 Brands/Celebrities - Sega, Coca-Cola Serbia, Farcana, Machi, MIT Technology Review;

  • 📣 Projects news/Updates - Pudgy Penguins, Yuga, RTFKT, Memeland, Azuki;

  • 🎵 Music NFTs - Sandbox & Warner Music, Sound, Showtime;

  • ⚽️ Sport NFTs - Andy Murray, Sorare, Credit Suisse, Major League Baseball, Roy Jones Jr.;

  • ⚖️ MetaVerseturi Juridice - Avocatul Metaversat scrie despre cum blockchain-ul revoluționează investigațiile și justiția;

  • ⚒️ Tool-uri - Winter;

  • 🦨VeeFriends, de FreeFly - Compete and Collect Alpha Playtest;

  • ⚙️ NFTility, de MTK - Lens Protocol;

  • 🤖 Îți ImaginAI? - Imagini prin ochii unui AI;

  • 📚️ Dicționar - Smart Contract, DApp;

  • 💸 Sale of the week - Crypto Punk #9476;

  • 🤣 Meme of the week - AIcțiuni?

📈 Macro

Un raport recent al celor de la Deloitte, cu numele “2023 Quality Engineering Trends Report”, analizează 10 trenduri din Quality Engineering (QE), printre care și Metaverse-ul. Pe scurt, după ce au intervievat peste 100 de directori la nivel mondial din toate industriile pentru a evalua starea actuală a QE, se pare că experiența care îmbină viața reală cu realitatea virtuală e aici pentru a rămâne.

Experiențele interactive high quality devin baza fidelizării clienților. În timp ce adopția rămâne la stadiul de work in progress, giganții din domeniul tehnologiei au investit miliarde de dolari în Metaverse, garantând relevanța acestuia cel puțin în viitorul apropiat.

O integrare completă a Metaverse-ului, cu o adopție pe scară largă de către utilizatori și o economie matură, ar putea dura un deceniu sau mai mult.

Implicațiile schimbării modului în care interacționăm cu mediul digital pot fi uimitoare - nu doar pentru companiile de tehnologie, dar pentru fiecare organizație. Milioane de oameni folosesc deja bazele Metaverse, cel puțin parțial. Chiar și într-un scenariu de "eșec al lansării", în care Metaverse-ul nu se va ridica la nivelul celor mai nebune predicții, tot va juca un rol important în viața de zi cu zi, deoarece tehnologia, capacitățile și use cases se vor maturiza.

​​Dezvoltarea brandurilor a început deja să iasă din lumea fizică și intră în domeniul digital. Acolo, utilizatorii vor avea acces la un nou mediu, economie și monedă.

Raportul se încheie cu prin câteva întrebări-cheie, apropo de viitor și adopția Metaverse-ului:

  • Ce grad de standardizare este necesar?

  • Cum poate deveni intuitivă și fără cusur interfața cu utilizatorul?

  • Ce cazuri de utilizare comercială și de consum pot fi atinse?

  • Cum va fi guvernat Metaverse-ul?

La care se adaugă zecile de întrebări pe care le avem și noi. Începând cu sănătatea noastră. Touch some grass va rămâne ceea ce știm azi, sau va deveni tot o experiență digitală?

🗞️ Știri din ultima săptămână

  • Un accesoriu de lux pentru Apple Watch, autentificat printr-un NFT, a fost lansat la Paris de La Maison Steel.

  • Blur v2 introduce sistemul de licitație pe bază de atribute, împreună cu optimizarea consumului de gas fees pentru tranzacții.

  • Polygon Labs și Station3NYX lansează The Builder House NYC, un mediu de lucru colaborativ pentru cultivarea talentelor din web3.

  • NFT Inspect adaugă suport pentru procesatorul de plăți MoonPay în extensia Chrome.

  • Bitcoin Ordinals introduce standardul BRC-69 pentru a reduce costurile de creare a NFT-urilor.

🗽 Brands / Celebrities

  • Sega se asociază cu Line Next pentru a introduce jocurile clasice pe blockchain-ul Game Dosi.

  • Anunțul acestui parteneriat vine la scurt timp după decizia Sega de a-și reduce dezvoltarea proprie de jocuri Web3, pe care COO-ul SEGA le numește plictisitoare.

  • Coca-Cola Serbia colaborează cu marketplace-ul SolSea pentru a oferi NFT-uri și experiențe exclusive la festivalul EXIT.

  • Farcana, un joc web3 shooter, a anunțat un parteneriat strategic cu Animoca Brands pentru a se extinde în arealul web3 games.

  • Machi propune ApeCoin DAO achiziționarea a mii de NFT-uri Yuga Labs pentru a le dona muzeelor din întreaga lume și a reduce astfel decalajul dintre comunitățile de artă tradițională și spațiul emergent NFT.

  • MIT Technology Review lansează o colecție unică de NFT-uri, combinând știința, arta și comunitatea.

📣 Projects News / Updates

  • Nici o săptămână fără un update de la Pudgy Penguins. Lansate în 8 iulie, jucăriile în ediție limitată Pudgy Penguins Banana Suit au fost vândute în doar 7 secunde.

  • Yuga a anunțat colecțiile care vor fi integrate în "Legend of the Mara": Meebits, BAYC, Renga, Cryptoadz, World of Women, Mutant Hounds, 10ktf, Forgotten Runes Wizard Cult.

  • RTFKT a lansat recent videoclipul proiectului Animus. Vezi aici.

  • Memeland a dezvăluit Memeland Captainz (PFP-uri smart) și au anunțat recompense (0.069 ETH) pentru identificarea bug-urilor. Și cel mai interesant, au achiziționat domeniul ENS meme.eth și ulterior au postat un tweet spunând cam așa: "WHO CONTROLS THE $MEME, CONTROLS THE UNIVERSE". Oare așa să fie?🤔

  • Azuki a deschis votul pentru actualizarea metadatelor fundalului Elementals, însă comunitatea a votat împotrivă.

🎵 Music NFTs

  • Sandbox și Warner Music se asociază pentru a oferi experiențe AR, permițând fanilor să creeze experiențe audio-vizuale personalizate.

  • Artiștii au acum posibilitatea de a edita lansările lor pe Sound, inclusiv detaliile pieselor, metadatele sau configurația de lansare.

  • Showtime lansează Instant Airdrop, o modalitate pentru creatori de a distribui rapid conținut și a comunica cu colecționarii, cu zero gas fees.

Nu uita să ne urmărești pe social

fbtwigyttkin
 

⚽️ Sport NFTs

  • Andy Murray colaborează cu artistul Refik Anadol pentru a lansa colecția NFT open edition "The Exposition", valabilă până pe 16 iulie, creată folosind datele de la Wimbledon ale lui Murray din ultimii 18 ani.

  • Sorare a lansat o ediție specială NBA Draft NFT cards, marcând începutul celui de-al doilea sezon ca partener oficial NFT Fantasy al NBA și al Asociației Naționale a Jucătorilor de Baschet (NBPA).

  • Credit Suisse se aliază cu Asociația de Fotbal din Elveția pentru a crea o colecție NFT cu jucătoare de fotbal, oferind recompense și interacțiuni unice.

  • Major League Baseball (MLB) va lansa un stadion metaverse pentru meciul celebrităților All-Star, în timpul festivităților All-Star Game.

  • Fostul campion mondial de box, Roy Jones Jr. a participat recent la un meci de box virtual în metaverse.

⚖️ MetaVerseturi Juridice

Îmi place maxim blockchain-ul. Nu știu dacă am zis-o vreodată. De ce? Pentru că transparența tranzacțiilor permite o mai bună înfăptuire a justiției și pentru că se schimbă fundamental modul în care se desfășoară o anchetă sau o investigație jurnalistică.

Spre exemplu, citeam deunăzi că cercetarea lui ZachXBT a fost citată în procesul colectiv canadian împotriva Boneheads. Potrivit documentelor din instanță, echipa Boneheads a fost acuzată de încălcarea contractului, deturnare de fonduri și inducerea în eroare a investitorilor. Munca de investigație a detectivului independent de blockchain, ZachXBT (acest veritabil Web3 Vigilante), a fost citată în procesul colectiv împotriva Boneheads, fiind acuzați de un NFT rug pull de $3,1 mil.

Nu este singurul, însă. Vă mai amintiți cazul Logan Paul și CryptoZoo NFTs, mai exact acuzația de rug pull mediatizată cu ajutorul investigației făcute de Coffezilla.

Blockchain-ul reprezintă o inovație remarcabilă care aduce transparență și schimbă fundamental modul în care se desfășoară investigațiile și anchetele în diverse domenii. Cazurile recente, cum ar fi cel al Boneheads și CryptoZoo NFTs, demonstrează cum munca de investigație a persoanelor precum ZachXBT și Coffezilla poate aduce lumină asupra activităților ilegale și protejează interesele investitorilor. Aceste exemple ilustrează potențialul uriaș al tehnologiei blockchain în asigurarea justiției și înfăptuirea unei lumi mai transparente și mai echitabile. Este evident că blockchain-ul nu doar că a revoluționat lumea financiară și tehnologică, ci are și un impact semnificativ în domeniul jurnalistic și în lupta împotriva fraudelor și escrocheriilor. Cu siguranță, utilizarea blockchain-ului în diverse industrii va continua să crească și să aducă schimbări pozitive în societatea noastră.

I ❤️ Blockchain!

⚒️ Tool-uri

Winter, noua soluție încorporată de checkout pentru NFT-uri, deschide noi orizonturi pentru vânzările cu cardul de credit, custodia NFT-urilor și multe altele.

Această soluție vine în întâmpinarea companiilor, brandurilor și marketplace-urilor care doresc să vândă NFT-uri folosind plățile cu cardul. Iată ce-ți poate oferi Winter:

Simplifică procesul de vânzare: Winter îți oferă posibilitatea de a vinde NFT-uri folosind cardul de credit. De asemenea, dacă utilizatorul nu deține un portofel, Winter preia responsabilitatea custodierii NFT-ului în numele consumatorului după finalizarea comenzii.

Integrare rapidă: Integrarea widget-ului de checkout Winter se face cu câteva linii de cod.

O experiență completă: NFT-urile cumpărate prin Winter sunt 100% deținute de către client. Poți stoca, gestiona și vinde NFT-urile pe platforma lor.

Compatibilitate largă: Winter este compatibil cu multiple rețele, cum ar fi Ethereum (ETH), Solana (SOL), Polygon (MATIC), Avalanche (AVAX), Tezos (XTZ) și Cardano (ADA).

Plăți cross-chain: Poți accepta orice token crypto ca plată pentru NFT-uri, chiar și de pe rețele diferite. De exemplu, poți cumpăra un NFT care este pe rețeaua ETH cu tokeni SOL. Nu este necesară verificarea identității (KYC) și economisești taxe de tranzacție.

Winter a lansat checkout-ul pentru contractele Manifold, cel mai simplu mod pentru creatorii Manifold de a vinde NFT-uri folosind cardul de credit. Sunt convins că acest lucru va ajuta mii de creatori Web3 să atingă noi audiențe Web2 și cross-chain. Aici ai un ghid pentru a accepta plăți cu cardul în Manifold.

Îmi place ceea ce văd și sunt entuziasmat să văd cum Winter va evolua și cum va contribui la dezvoltarea ecosistemului NFT.

🦨 VeeFriends, de FreeFly

Săptămâna aceasta îi felicităm pe cei 41 de participanți creativi care și-au evidențiat talentul în cadrul ultimei erupții din Burn Island, așteptăm cu nerăbdare selecția câștigătorilor de către juriul Death Row Records, să vedem cine sunt cei 10 norocoși ce se vor întâlni cu Gary și Snoop în Atlanta.

Luna iulie se încheie în stil grandios la Convenția Națională a Colecționarilor de Cartonașe Sportive din Chicago, cea mai mare adunare a împătimiților de cartonașe de colecție din lume. Nu se putea să lipsească VeeFriends cu cartonașele speciale. Pentru a marca acest eveniment important, se organizează Turneul Inaugural Compete and Collect Alpha Playtest, cu un premiu deosebit - un trofeu unic. Invitațiile au fost trimise către colecționarii norocoși care se vor alătura lui GaryVee pentru o seară plină de competiție și colecționare.

Echipa de social media a VeeFriends a testat Threads în primele 80 de minute după lansarea aplicației, vă puteți alătura conversației aici!

⚙️ NFTility, de MTK

Salut! Miercuri, 5 iulie am fost martori ai unui moment istoric (oare?). Pletora de produse a Meta a crescut cu Thread, o aplicație dezvoltată de echipa din spatele Instagram, care devine competitorul direct al Twitter.

De la lansare, Thread se laudă deja cu 100 de milioane de abonați. Unul dintre avantajele oferite este înregistrarea cu profilul de instagram și posibilitatea de a importa o parte din urmăritori pe noua platformă.

Oare mai aveam nevoie de încă un mediu care să monetizeze pe expunerea utilizatorilor? Dar dacă ar exista un sistem care să absoarbă valorile tehnologiei blockchain, prin care utilizatorii să aibă control asupra datelor?

Asta încearcă să creeze Lens Protocol. Prin mintarea unui profil .lens, utilizatorii au acces la un spațiu social media descentralizat. Asta le oferă, printre altele, posibilitatea de a deține integral propria activitate de pe platformă. De asemenea, un singur profil este suficient pentru a accesa toate aplicațiile construite în ecosistem și...importarea bazei de urmăritori odată cu înregistrarea în o nouă aplicație.

Care aplicații și de ce fel, poate vă întrebați? Aveți aici o listă întreagă și destul de variată. Vă îndemn să vă alocați puțin timp să treceți prin toate. De ce? Pentru că poate vă inspiră să construiți și voi public goods și să participați la dezvoltarea ecosistemului. Iar ideile bune (mai ales cele care urmează punctele din secțiunea “Criteria For Evaluation 🎯”) au șansa de a fi susținute cu fonduri pentru dezvoltare.

Giganții care controlează platformele sociale sunt ocupați cu lupta pentru capitalizarea pieței web 2, pentru că miza web 3 este încă infimă. Pentru ca un ecosistem descentralizat, transparent unde utilizatorii să dețină controlul asupra propriilor date să devină suficient de robust, nu este nevoie doar de adopție, este mai ales nevoie de oameni dornici să construiască împreună, într-o manieră care să creeze un sistem de creștere compus.

Până data viitoare, vă doresc să vă prețuiți timpul așa cum se cuvine.

🤖 Îți ImaginAI? - Imagini prin ochii unui AI

Folosind AI-ul, scriem câteva cuvinte și el ne generează o imagine. Pentru cea de azi am folosit tot Midjourney și următoarele cuvinte: “A digital illustration of an ADHD skull::8 with a futuristic twist, inspired by the cyberpunk::2 art style. The intricate details and neon::6 accents give the artwork a high-tech feel. The color palette is a combination of vibrant neon colors against a dark background, creating a striking contrast. The facial expression shows a blend of intensity and restlessness. The lighting is moody and atmospheric, with neon lights casting a surreal glow, 16k --v 5 --stylize 1000 –q5 –chaos90”

📚️ Dicționar

  • Smart Contract - Reprezintă varianta digitală și automată a unui contract clasic. Vorbim de "contracte deștepte", digitale, care rulează pe blockchain (pe Ethereum în general, dar există și pe alte blockchains). Ca la notar, dar automat. Termenii acordului dintre utilizatori sunt stabiliți sub formă de cod. Și dacă ar fi să ne gândim la un exemplu putem să folosim vânzarea unui apartament: Una dintre condiții ar putea fi: eu, proprietar al acestui bun vând apartamentul în secunda în care mi se oferă prețul de $100.000. Chiar și duminică noaptea, fără existența unui notar. Sigur, mai e mult până acolo. Partea proastă de exemplu, e că dacă prețul pieței în zonă crește și eu nu am apucat să închid smart contractul sau să îi fac upgrade înainte ca cineva să accepte condițiile, atunci chiar dacă prețul minim în zonă devine $150.000, dacă cineva acceptă oferta mea, apartamentul va fi vândut automat. Fix așa e în cazul unui NFT. Nu contează că a crescut Floor Price peste noapte în urma unui anunț, unde-i lege nu-i tocmeală.

  • DApp / DApps - Aplicații descentralizate care există și rulează pe un blockchain. Pot funcționa în mod autonom, de obicei prin utilizarea de smart contracts. În general oferă o anumită funcție sau utilitate userilor. Spre deosebire de aplicațiile tradiționale, DApps funcționează fără intervenție umană și nu sunt deținute de nicio entitate centralizată, ci ownership-ul ar trebui să fie deținut în mod distribuit prin tokeni.

💸 Sale of the week

A doua săptămână la rând când avem un Crypto Punk. Numărul #9476 a fost vândut pentru 217 ETH (~$400k). Sounds like NFTs are dead…😌

🤣 Meme of the week

AIcțiuni?

Dragă fren, wow! Tu chiar ai ajuns până aici! Îți tare mulțumim! Contăm pe feedback-ul tău. Onest. Doar așa putem îmbunătăți:

Login or Subscribe to participate in polls.

Ne-ar bucura chiar mai mult să ne dai un reply la e-mail. Poate să ne spui ce ți-a plăcut cel mai mult sau ce ți-ai dori să vezi mai des. Sau orice simți tu că e important să știm!

Rămâi curios, fren!
Pe săptămâna viitoare!

Ah, și nu uita, #cefaciaziconteaza. Apropo, abia începe joaca pentru referrals. #sanuzicicanutiamspus!

IMPORTANT: Dacă folosești Gmail și newsletter-ul a aterizat în categoria Updates/Promotions, îți recomandăm să îl muți în categoria Primary, pentru a fi sigur/ă că nu ratezi niciunul dintre numerele viitoare.

Disclaimer: Acest newsletter are un caracter strict educațional și nimic din tot ceea ce scriem în el nu reprezintă consultanță financiară/sfaturi investiționale și/sau solicitări de a cumpăra sau de a vinde orice active. Te rugăm să fii atent/ă și să-ți faci propriile analize, pentru că tot ceea ce faci cu propriul capital este o decizie personală.

Reply

or to participate.