- It's NFTime
- Posts
- FC Barcelona lansează Barça Pass
FC Barcelona lansează Barça Pass
Internship plătit la Ethereum; #135
|
Gm fren,
Bun venit la primul newsletter din România dedicat educației NFTs & Metaverse. Săptămânal citim 50+ newslettere nișate pe NFTs, ascultăm podcasts și stăm o grămadă pe X (fostul Twitter), Discord ori Telegram. Poți să faci și tu același lucru! Sau poți citi ‘It’s NFTime’. Zeci de ore de research comprimate în doar zece minute!
UPDATES
Newsletter-ul It’s NFTime e susținut de ICI București, care vă invită să participați la cursurile Blockchain Intelligence Academy, un program educațional în 5 module progresive, dedicat profesioniștilor din domenii precum financiar-bancar, IT, reglementare sau securitate. Cursurile oferă formare practică cu software specializat, studii de caz și opțiuni flexibile (online, fizic sau hibrid).
5 Module progresive: de la noțiuni introductive despre blockchain, la reglementările MiCA, aplicații avansate precum Blockchain Intelligence pentru Law enforcement și Finance & Banking, până la un modul avansat.
Durată: 1 - 3 zile / modul
Preț: 1200 - 3000 lei (fără TVA)
Perioadă: iunie – noiembrie 2025
Certificări: CBIS/ABIS - Certified / Advanced Blockchain Intelligence Specialist
🔗 Înscrieri și informații complete: ici.ro/blockchain-intelligence-academy-bia
📬 Contact: [email protected] | [email protected]

CUPRINS:
🗞️ Știri din ultima săptămână - Tether, Nobitex, Zora, Crossmint, DeeKay;
🗽 Brands/Celebrities - Fc Barcelona, JP Morgan, ANAP;
📣 Projects News/Updates - BAYC, Captain Laserhawk Universe, B3;
💼 Web3 Jobs - Cercetător la Symbiotic, Blockchain Engineer pentru MoonPay, sau AML Analyst în cadrul Coinmerce, Internship plătit la Ethereum;
🌐 RWA - Deutsche Bank, JD[.]com, Wyoming;
🕹️ Web3 Gaming - BloodLoop, Avalanche, Immutable;
🌡️ Hot Picks - Animoca Research, Ubyx, a16z;
💸 Sale of the week - CryptoPunks #3308;
🤣 Meme of the week - #hope.
📈 🗞️ ȘTIRI DIN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ
Tether s-a folosit foarte bine de cea mai mare breșă de securitate cibernetică, în urma căreia 16 miliarde de parole au fost expuse, pentru a promova PearPass, un produs de tip manager de parole.
Sursa: Tether
Nobitex, unul dintre principalele CEX-uri din Iran, a suferit un atac în urma căruia echivalentul a peste 90M USD au fost sustrase. Operațiunea a fost revendicată de gruparea Gonjeshke Darande (Predetory Sparrow), asociată cu statul Israel.
Zora a activat funcția Creator Coins pe platformă. Am un sentiment că “The new marketing meta” din crypto va fi reprezentat de un transfer de influență de la crypto KOLs către crypto micro influencers. 👀
Crossmint a captat atenția utilizatorilor Farcaster după ce mini aplicația Worldstore și-a dovedit funcționalitatea pentru plata în crypto a produselor de pe Amazon. #AgentsAreHere.
DeeKay lansează generația secundară a conceptului DeePle. Generarea tokenilor va avea loc în 3 etape care se vor desfășura în iunie, iulie și august 2025.

🗽 BRANDS/CELEBRITIES
FC Barcelona aduce fanii și experiențele în același loc, prin intermediul portofelului digital Barça Pass.
Sursa: barcapass[.]com
JP Morgan a lansat, pe Base, tokenul de depozit JPMD. Acesta este destinat clienților instituționali și reprezintă o alternativă la tokenii de tip stablecoin.
ANAP a achiziționat încă 31,2 bitcoin și plănuiește să ajungă până la 1000 de BTC până la sfârșitul verii.

📣 PROJECTS NEWS/UPDATES
BAYC a epuizat prima colecție Telegram Sticker Pack în doar câteva secunde. Peste 300K de potențiali cumpărători s-au luptat pentru a obține unul dintre cei 5,555 de tokeni din colecție.
Sursa: BAYC
Captain Laserhawk Universe devine AIR Partner al Mocaverse. Evenimentul este marcat de lansarea unor misiuni care oferă utilizatorilor recompense exclusive.
B3 a investit în Andromeda Insights, alături de care va dezvolta B3PC, dispozitiv a cărei performanță și siguranță dorește a duce industria web 3 gaming la un nou nivel.

💼 WEB3 JOBS
Symbiotic caută un Cercetător care are abilitatea de a analiza proiecte și tendințe crypto și poate genera oportunități de colaborare cu entitățile studiate.
MoonPay angajează un Blockchain Engineer. Activitatea poate fi efectuată la distanță, inclusiv din România.
Coinmerce este în căutare de un AML Analyst pentru biroul din Schiphol-Rijk.
Internship plătit la Ethereum. Peste 30 roluri remote din 18 echipe: de la dezvoltare la design, cercetare, comunitate și multe altele!

🌐 RWA
Deutsche Bank Singapore a lansat DAMA 2, un fond tokenizat creat în parteneriat cu Memento Blockchain și Interop Labs.
Sursa: Axelar
JD[.]com, echivalentul Amazon în China, plănuiește implementarea plăților cu stablecoin. Compania intenționează să obțină licența în Hong Kong și să testeze sistemul de plăți pentru clienții comerciali, în primă fază.
Statul Wyoming dorește lansarea tokenului WYST la data de 20 august. Tot până la sfârșitul verii, în SUA, ar putea intra în vigoare legea care definește cadrul operațional pentru dezvoltarea și utilizarea de stablecoins.

🕹️ WEB3 GAMING
BloodLoop a avut parte, ieri, de lansarea oficială. Pentru a comemora acest eveniment, Avalanche și OpenSea au, în prezent, o campanie de mintare a unei ediții speciale, gratuite. Posesorii de tokeni din această colecție pot revendica două accesorii purtabile în joc, ediție limitată.
Sursa: OpenSea
Avalanche Battle Pass este modalitatea prin care poți achiziționa NFT-uri și $AVAX. Tokenii pot fi mintați gratuit pe Magic Eden, apoi înregistrați pe platforma Playfull, unde puteți acumula puncte participând la jocurile partenere.
Immutable a creat un mecanism de recompensare a utilizatorilor care participă la creșterea organică a traficului de pe platformă.

🌡️ HOT PICKS
Animoca Research vine în ajutorul celor ce doresc să învețe mai multe lucruri despre produsele financiare de tip Crypto ETF. Raportul de 28 de pagini este ușor de parcurs și descrie starea curentă a acestui sector, factorii care îl influențează, precum și o proiecție asupra viitorului său.
Bun de citit; bun de dat mai departe.
Sursa: Animoca Brands
Ubyx dorește crearea unei rețele financiare care să definească cea mai fiabilă, dinamică și simplă cale de conversie între activele de tip stablecoin și fiat - și viceversa.
Prin dezvoltarea acestui sistem, Ubyx participă la validarea beneficiilor utilizării stablecoins în sistemul financiar actual, totodată ajutând la întărirea încrederii în acest tip de active.
Ubyx a fost creat de Tony McLaughlin, cu o experiență de peste 3 decenii în sistemul financiar, acumulând experiență la companii precum Citi Bank, Barclays, ABN AMRO și HSBC. Compania a atras 10M USD într-o rundă de finanțare de tip Seed, printre investitori aflându-se și Founders Found, care îl are partener inclusiv pe Peter Thiel.
Stați cu ochii pe Ubyx, poate deveni una dintre viitoarele companii publice care stau la baza noului sistem financiar bancar. Aici puteți citi viziunea lor.
a16z este una dintre companiile de tip Venture Capital care face lucrurile puțin diferit. După succesele investițiilor în startup-uri precum OpenAI, Lyft, Coinbase, Pinterest și Roblox, compania a creat un departament de investiții concentrat pe produsele dezvoltate pe blockchain. Printre cele 260 de proiecte susținute se află Yuga Labs, Improbable, Dapper Labs, Solana sau Sui.
Figura publică care poate fi asociată cu a16z aproape instantaneu este Mark Andreesen care spunea, pe vremea în care nimeni nu-și putea imagina impactul tehnologiei în cotidianul actual, “Software is eating the world”. Astăzi, vorbește despre a16z ca fiind “a media company that monetizes via investing”.
Cred că experiența și conexiunile acumulate în cei 16 ani de activitate, pune compania într-o postură vizionară, fondatorii înțelegând că atenția este moneda de schimb a timpurilor noastre.
De curând, a16z a achiziționat platforma media Turpentine și l-a adus alături pe fondatorul acestuia, Erik Torenberg.
Dacă încă nu urmărești mișcările acestei companii, poți începe acum. Este posibil să te pui într-o poziție avantajoasă…cel puțin la nivel de informare.
Nu uitați: Toate informațiile din newsletter au scop informativ și nu trebuie considerate a fi sfaturi financiare.

💸 SALE OF THE WEEK
Crypto Punk #3308 este poate cel mai echilibrat pfp feminin din colecție. Atributul “hot lipstick”, împreună cu casca de pilot și fundalul curat sunt suficiente pentru a justifica prețul de achiziție de aproape 100 ETH.

🤣 MEME OF THE WEEK
Bănuiesc că secretul este să nu te oprești, chiar dacă logica îți e pusă la îndoială…sau?

Feedback
Încă o dată, mulțumim mult. Faptul că ne susții înseamnă enorm pentru noi. În plus, ori de câte ori simți, ne-ar bucura să ne dai și un reply. Să ne spui orice crezi tu că e important să știm!
Am ajuns la momentul adevărului: Feedback-ul de final!
Contăm pe opinia ta |
Ah, și nu uita, #cefaciaziconteaza!
Disclaimer: Acest newsletter are un caracter strict educațional și nimic din tot ceea ce scriem în el nu reprezintă consultanță financiară, sfaturi investiționale și/sau solicitări de a cumpăra/vinde orice active. Te rugăm să fii atent/ă și să-ți faci propriile analize, pentru că tot ceea ce faci cu propriul capital este o decizie personală.
Reply