- It's NFTime
- Posts
- Welcome home, DubluDe. Primul IRLM Metaventis a adus și primul POAP - It’s NFTime #9
Welcome home, DubluDe. Primul IRLM Metaventis a adus și primul POAP - It’s NFTime #9
DubluDe se alătură echipei Metaventis. E rapid, profi și atât de pasionat de ceea ce face încât ai impresia că s-a născut Chief Design Officer. Un artist care știe să #getshitdone.
Gm, fren,
Bun venit la primul newsletter din România dedicat educației NFTs & Metaverse. Secretul? Citim peste 10 newslettere nișate pe NFTs, ascultăm podcast-uri, stăm pe Discord-uri, verificăm anunțuri de Telegram și zburdăm o grămadă pe Twitter. Poți să faci și tu același lucru! Zeci de ore săptămânal. Sau poți citi ‘It’s NFTime’. Durează doar zece minute!
E timpul pentru o nouă surpriză. Avem alături de noi în echipa Metaventis unul dintre oamenii pe care l-am apreciat cel mai mult în călătoria noastră din Web3. Nu (prea) îi zicem nici Eduard, nici Edi ci, așa cum e cunoscut între prieteni, preferăm DubluDe. E un artist care știe să #getshitdone. Rapid, profi, e atât de pasionat de ceea ce face încât ai impresia că s-a născut Chief Design Officer. Însă, ca în cazul oricărui profesionist, e vorba de foarte, foarte multă muncă în spate. Fie că e luni sau sâmbătă după amiază, DubluDe e acolo. Grafică, logo, stickere, modele de tricouri, POAP-uri, short-urile alea în care Cosmin zici că iese din studiorile Marvel, omul livrează obsedat fiind de perfecțiune.
Welcome home, fren! Tare recunoscători că te avem! LFG!
Joia trecută a avut loc primul IRLM Metaventis. Ne-am văzut la Zăganu. Am fost 50-60 frens iar energia și vibe-ul a fost unul pentru care vă spunem atât: mulțumim, mulțumim, mulțumim. Dacă nu știți despre ce vorbim, avem și un after movie. Tare apreciem, Cătălin! Detalii scrise, aici.
Ah, dacă AI FOST ACOLO, verifică-ți email-ul. Ți-am trimis în inbox primul POAP Metaventis. Dacă AI FOST ACOLO și încă nu găsești email-ul în inbox, scrie-ne pe Telegram.
Am împărțit stickere (momentan le poți folosi pe Telegram), câteva cărți de la GaryVee și câteva tricouri.
Nici măcar pe ele nu am vrut să scriem Metaventis ci am scris ‘gm frens’. Pentru că e important să facem cunoscută cultura Web3 și oamenii să simtă că poartă cu plăcere un tricou cu un mesaj comun, nu numele unei entități.
Apropo de tricouri, au ieșit fix așa:
Pentru cei care încă nu AȚI FOST ACOLO și nu aveți unul, v-ați dori un tricou în viitor? |
Cuprins:
📈 Macro - Brandurile de top conduc adopția NFTs prin Polygon;
🗞️ Știri din ultima săptămână - Magic Eden, Moonpay via Time, Metamask colectează IP-urile;
🗽 Brands/Celebrities - Prada, Porsche, Thailanda, Australian Open;
💰 Investiții/Finanțări - Tropee, nftperp, NBA;
📣 Projects news/Updates - Moonbirds, Star Atlas, Mekaverse;
🎵 Music NFTs - Coopahtroopa, Sound.xyz;
⚽ Sport NFTs - Campionatul mondial din Qatar;
⚒️ Tool-uri - Fees.wtf - Gabi ne întreabă cât gaz am ars?;
🦨VeeFriends în ~10 rânduri, de FreeFly - Parada de Thanksgiving;
⚙️ NFTility, de Mtk - Viața, cea mai bună utilitate pentru un NFT;
🤖 Îți ImaginAI? - Imagini prin ochii unui AI;
📚 Dicționar - IYKYK, Peer to peer;
💸 Sale of the week - 3 săptămâni de maimuțe;
🤣 Meme of the week -
📈 Macro
Mai jos sunt doar câteva dintre brandurile de top care construiesc în Web3. Și dintre toate posibilitățile, aleg Polygon.
Dincolo de fee-uri mai mici; validări mai rapide ale tranzacțiilor sau atuul eco-friendly, CEO-ul Polygon spune că indiferent că e vorba de un brand Web2 sau de un crypto-startup, obiectivul echipei sale este în mare parte același: să înțeleagă viziunea Web3 a viitorului partener, să îl convingă că Polygon este platforma ideală pentru a o construi și apoi să ofere sprijin pentru a da viață acestei viziuni.
Nu putem construi altfel în Web3 decât la firul ierbii, pas cu pas.
Aici găsiți un thread despre o posibilă narativă a următorului bull run. În special când vedem nume precum Nike, Starbucks, Meta, Coca-Cola, Disney, Ebay, NFL, Bentley, Adobe, D&Gs sau Prada. Toate lucrând până la urmă cu aceeași echipă!
🗞️ Știri din ultima săptămână
După ce a integrat Ethereum, cel mai mare marketplace de pe Solana, Magic Eden, anunță că urmează să integreze și NFT-urile de pe Polygon.
ConsenSys își informează userii că, mai nou, colectează adresele IP și Ethereum ale utilizatorilor Metamask. Totul prin faptul că Infura (tool-ul API prin care ne conectăm cu diverse aplicații la Metamask) își actualizează politicile de confidențialitate. E practic visul cel mai urât al celor care (încă mai) credem într-o oarecare urmă de descentralizare. În momentul în care o adresă a unui wallet poate fi asociată cu un IP sau cu o persoană, acela poate fi începutul sfârșitului. Există câteva workarounds, desigur. Unul aici. Alte detalii aici. Nici cu Uniswap nu ne e frică.
Yuga Labs va dona $150k cu scopul de a sprijini extinderea accesului la programe de muzică și educație pentru tinerii din Miami.
ApeCoin DAO lansează un NFT marketplace condus de comunitate. Cum a reușit Snag, acest mic startup să ia fața celor de la Magic Eden sau Rarible? Pe larg aici.
Keith Grossman părăsește revista Time din poziția de președinte pentru a prelua un nou rol ca președinte al crypto startup-ului MoonPay. Pentru cine nu știe, pe lângă operațiunile crypto clasice, Moonpay este entitatea care a făcut onboarding celor mai multe vedete în NFTs.
Ana-Maria Udriște începe categoria social media din newsletter-ul Avocatoo venit în inbox azi dimineață cu 2 știri din zona noastră: Adidas a creat 16 produse în Metaverse. Și Bloomingdale's un magazin pe tema sărbătorilor.
🗽 Brands / Celebrities
Prada lansează noua colecție Timecapsule NFT. Fiecare lansare este legată atât de un produs fizic în ediție limitată, cât și de un NFT primit cadou. Pe 1 decembrie vor prezenta, ce altceva, decât un pulover, în spiritul Crăciunului.
Porsche confirmă că se pregătește de lansarea unei prime colecții de NFTs. Azi, pe 29 noiembrie. Aici site-ul.
Ce legătură are Charles Hoskinson (fondatorul Cardano) cu Snoop Dog (Cozomo de Medici) și Champ Medici (fiul lui Snoop)? N-aveau legătură, dar Snoop Dog tocmai a lansat un videoclip filmat la ranch-ul IRL al lui Charles. Videoclipul a fost lansat în colaborare cu Clay Nation, unul dintre proiectele de NFTs de top de pe Cardano. Detalii aici.
Thailanda a lansat "Amazing Thailand NFTs", o experiență NFT pentru turiștii care vizitează țara. Create oficial de Autoritatea pentru Turism din Thailanda (TAT), NFT-urile vor încuraja oamenii să descopere principalele repere culturale din țară. Cine vrea să dea claim acestor NFT-uri, trebuie să călătorească în cinci locații, care includ Orașul Antic din Samut Prakan. Există 3.999 de NFT-uri în fiecare locație, iar participanții au timp până la 14 decembrie pentru a le colecta. Cât de tare e asta? În România ultima știre din turism vine din 2012, când Elena Udrea plătea 900k euro pe celebra frunză, brand de țară. Sau de când Elon Musk a fost la Bran săptămânile trecute. Apropo, noua inițiativă reprezintă o schimbare uriașă în modul în care Thailanda privește tehnologia web3. Anul trecut tot Thailanda a emis o nouă legislație care a interzis tradingul NFT.
Australian Open oferă bilete gratuite pentru 7 zile (în a doua săptămână a competiției) la AO 2023 pentru toți cei care dețin NFT-uri ArtBall 2022. Pentru fiecare NFT deținut, ownerii vor primi două bilete de tipul Ground Passes, în perioada 23-29 ianuarie 2023. Cel mai ieftin bilet de același tip în 2022 a fost $19/zi. Dacă s-ar menține prețurile, asta înseamnă că cei care dețin un NFT ArtBall 2022, primesc un bonus de minim $266. FP unui NFT e momentan la 0.1 ETH ($120). Poate fi probabil știrea anului. AO, acest colos, unul dintre cele 4 turnee de Grand Slam, ne arată în stil mare cum se pot îmbina NFT-urile cu utilitatea la cel mai înalt nivel. Deși momentan e foarte under-rated (doar 400 likes la tweet), e de fapt o știre big, big, big! LFG!
💰 Investiții / Finanțări
Platforma de NFT utility Tropee strânge $5 milioane cu ajutorul Tioga Capital. Tropee își propune să ofere utilitate NFT-urilor, ajutând brandurile să creeze experiențe pornind de la colecțiile lor, care să fie folosite cu ușurință de utilizatori.
Cei de la nftperp au strâns $1,7 milioane pentru runda sa de seed, înaintea lansării private beta.
Numeri pe degetele de la o mână companiile responsabile pentru toți banii de sponsorizare crypto din NBA. Firmele din industria crypto au cheltuit în total 130 de milioane de dolari pentru contracte de sponsorizare în NBA în acest sezon, față de doar 1,75 milioane de dolari în sezonul precedent. Coinbase, FTX, Crypto.com și Socios sunt printre sponsorii importanți ai echipelor din NBA sau ai ligii în sine.
📣 Projects news / Updates
Luna trecută, Zeneca a lansat o inițiativă educațională: un curs de NFTs gratuit, care vine sub forma unui mail zilnic, timp de 30 zile. Începând de săptămâna trecută, cei de la Rug Pull Media traduc cursul prin thread-uri, în mai multe limbi. Zilnic, în engleză de pe contul lor, în română prin gsping, în italiană prin CristianBercea, în spaniolă prin Maria S, în olandeză prin ostanescu sau în suedeză prin AlexParaschiv.
Apropo de Zeneca, ne anunță că mâine (miercuri), lucrurile vor deveni interesante.
Moonbirds anunță un upgrade major: acum NFT-urile sunt practic "in chain". Există o discuție veche (și reală), conform căreia toate NFT-urile sunt de fapt niște înregistrări în blockchain care duc către niște baze de date. Baze de date cu poze care nu mai sunt în blockchain, în principal pentru că ar fi prea scump să se pună fiecare imagine într-un smart contract. Cei de la Moonbirds anunță nu doar că au reușit și i-a costat doar 0.37 ETH pentru întreaga colecție, dar oferă gratuit, open source, toată documentația pentru cine mai vrea.
Star Atlas plănuiește 4 vânzări de NFTs în perioada următoare. CEO-ul Michael Wagner a spus pe Twitter că o parte semnificativă din capitalul pe termen scurt al companiei se afla pe FTX. Acesta fiind principalul motiv pentru care vor avea loc vânzările: strângerea de fonduri.
Metamask implementează un feature foarte solicitat pentru Portfolio Dapp: Estimarea prețului NFT-urilor din wallet. Estimările sunt oferite cu ajutorul NFTBank, al căror algoritm unic poate oferi estimări cu o precizie de ~90%.
Nu credeam să mai văd vreodată vreo știre parțial pozitivă despre Mekaverse. De fapt, nu credeam că o să mai văd vreodată vreo știre despre Mekaverse. Dar motivul pentru care sunt în trending pe OpenSea e acela că au lansat ceea ce ei numesc Metaverse-ul MEKA-CITADEL, un centru de socializare și jocuri pentru comunitate.
Doodles au anunțat că evenimentul DoodlePut de la Art Basel e sponsorizat de OpenSea, Johnny Walker și Tokenproof.
Între 1 și 3 decembrie are loc Art Basel, în Miami. cc: @Florin. Vorbim de un târg internațional de artă, deținut și administrat privat, organizat anual în Basel; Miami; Hong Kong și, începând din 2022, și la Paris. Art Basel colaborează cu instituțiile locale din orașul gazdă pentru a contribui la creșterea și dezvoltarea programelor de artă. Mai multe proiecte mari de NFTs sunt așteptate printre participanți.
goblintown sugerează extinderea IRL printr-o viitoare colecție de jucării.
X2Y2 a anunțat că Invisible Friends și mfers sunt cele mai noi proiecte eligibile pentru împrumuturi! Practic îți amanetezi NFT-ul și nu mai ai acces la el până când nu returnezi împrumutul. Plus niște fee-uri desigur. Iar faptul că mfers sunt pe listă, după ce Sartoshi, fondatorul, a dat bir cu fugiții la niște verișori de-ai Rug Pull Media, e foarte interesant.
Dacă nu știi cum arată mfers, uite-l aici pe-al lui N1rv4n4:
🎵 Music NFTs
Sound.xyz introduce o nouă funcționalitate: un feed de activitate care ne ajută să vedem în timp real tot ceea ce se întâmplă pe platformă. Avem de ales fie între un flux global pentru toți utilizatorii sau ne putem crea propriul flux personalizat în funcție de persoanele pe care le urmărim.
Coopahtroopa ne prezintă o analiză a music NFT-urilor lui Daniel Allan. Conform acestei analize, colecționarii NFT-urilor artistului au câștigat mai mult de $330k prin tranzacționarea muzicii acestuia. Mergând mai departe, ne spune cum crede el că arată un artist de succes în web3: probabil că va fi primul artist care va reuși să ajute 10k de colecționari să câștige $10k fiecare. Vorba lui MisterSpread, asta chiar ar fi din categoria #ParadigmShift.
⚽ Sport NFTs
În febra Campionatului Mondial din Qatar, Cosmin revine la fotbal: La Liga (campionatul de fotbal al Spaniei) a creat un partenereiat cu Dapper Labs pentru a lansa NFT-uri "Collectible Highlights", și anume faze importante din istoria Ligii. Participă cluburi ca FC Barcelona, Real Madrid, Atlético de Madrid, Villarreal CF, Sevilla FC, Valencia CF, Athletic Club, Real Betis și altele. Cei de la Dapper Labs au ceva asemănător pentru baschet cu TopShot. Fanii pot vinde și trade-ui NFT-urile pe un marketplace Peer to Peer.
World Cup Global al celor de la Sorare a numărat 500k de manageri la startul competiției, ceea ce e destul de impresionant.
Kucoin a lansat un raport care detaliază interesul pentru cripto assets din jurul sportului. 48% dintre investitorii crypto care sunt și fani ai fotbalului sunt gata să tranzacționeze fan tokeni în timpul Cupei Mondiale FIFA 2022. Ce ni s-a părut cel mai relevant e că 35% dintre investitorii crypto care sunt și fani ai fotbalului au tranzacționat NFTs în ultimele 6 luni, iar 42% dintre aceștia sunt interesați să investească în sport NFTs.
⚒️ Tool-uri: Fees.wtf - Cât gaz ai ars?
Fees.eth îți arată cât ai cheltuit cu taxele de rețea pentru toate tranzacțiile tale pe blockchain-ul ETH. Un tool simplu și util dar la care nu prea ai vrea să vezi rezultatele dacă ești de câțiva ani în crypto, mai ales în perioadele în care gazul a sărit în aer când rețeaua a fost super solicitată.
Pe lângă prețul plătit pe gaz în ETH raportat la valoarea de azi, mai poți vedea și totalul tranzacțiilor tale și cât te-au costat tranzacțiile eșuate.
Procesul este simplu:
Intră pe https://fees.wtf/
Conectează wallet-ul tău Ethereum, de exemplu Metamask sau Trust.
Bucură-te că ai fost aici de la început și nu te lăsa afectat/ă de cifre. Eu unul așa îmi spun :)
🦨 VeeFriends în ~10 rânduri, de FreeFly
Pe 25 Noiembrie, Gary a avut o întâlnire cu fanii, în cadrul căreia a dat autografe, puteți să vedeți aici care a fost atmosfera acolo; urmând ca puțin mai târziu să aibă loc un eveniment de degustare, difuzat online. Cei ce au comandat 2021 Napa Valley Rare Robot Red Blend au fost eligibili să participe la un giveaway.
Mai sunt 5 zile în care se poate vota, pentru participarea VeeFriends la Parada de Thanksgiving, organizată de către Macy’s. Andy Krainak, Președintele VeeFriends, a lansat un scurt clip pentru a mobiliza lumea la vot. Votul este deschis pentru următoarele categorii: publicul larg, cei ce mintează un NFT de la Macy’s, cei ce dețin un NFT din colecția de la parada de anul trecut sau cei ce dețin unul din colecțiile participante la selecția de anul acesta.
⚙️ NFTility, de Mtk
Salut! Săptămâna trecută, în newsletterul cu numărul 8 era amintit un nou univers - Super Victor Universe. Povestea lui Victor a început în aprilie 2022, pe când avea 11 luni, după ce a fost diagnosticat cu o boală genetică rară al cărei tratament trebuie administrat până la vârsta de 2 ani, pentru a-i oferi băiețelului o copilărie și o viață cât mai apropiată de ceea ce considerăm normalitate. Costul tratamentului este de US $2.1M, la care se vor mai adăuga cheltuieli aferente.
Astfel, părinții lui au început o campanie de strângere de fonduri pe mai multe canale, inclusiv native web 3, prin lansarea colecției de NFTuri Super Victor pe blockchainul MultiversX, care conține 2121 de tokeni, sau campania Super Victor Lottery.
De curând a fost anunțată și colecția Super Victor Universe care va fi lansată pe Ethereum și va conține 2121 de super eroi (infățișați de Victor) și 8000 de anti-eroi care alcătuiesc armata BEEF condusă de SMARUGON. Prețul de mintare al fiecărui token este de 0.15 Eth, iar vânzarea întregii colecții ar genera 1,518.15 Eth care, la momentul scrierii, înseamnă aproape US $1.8M doar din vânzările primare și i-ar asigura lui Victor suma necesară începerii tratamentului. Vă invit să vă imaginați un lucru: în curând, cu ajutorul tehnologiei blockchain, o mână de anonimi vor fi salvat viața unei persoane. Și ce utilitate mai bună poate avea un NFT decât aceea de a oferi cuiva zile.
Dintr-un episod Mind Architect Podcast am învățat diferența dintre empatie și compasiune, cea de-a doua fiind definită de luarea deciziei de a ajuta propriu-zis. Eu sper să mintez un anti-erou pentru că nu e alternativă mai bună de a îmblânzii demonii interiori, decât prin a le arăta ca pot face fapte bune.
Victor este deja un erou, acum e rândul nostru, iar ajutorul poate veni în orice formă care aduce plus valoare. Fie că decizi să mintezi, să susții campania pe orice mediu de difuzare sau să vorbești în cercul tau de prieteni, doar fă-o. “Time is ticking; our hero is fighting against the clock”.
🤖 Îți ImaginAI? - Imagini prin ochii unui AI
Pentru imaginea de azi am folosit tot Midjourney și următoarele cuvinte: “dozens of friends from community drinking bear at a skybar, cartoon style, sketch”
📚 Dicționar
IYKYK - If you know you know. Dacă știi, știi! Dacă AI FOST ACOLO de exemplu, la primul IRLM Metaventis, de la Zăganu, știi. (Sperăm că ți-ai mintat deja POAP-ul). Dacă ai văzut expresia #cefaciaziconteaza, îți dai seama că urmează ceva în viitor. Dacă asculți Twitter Spaces ale lui Ryan Carson și te bați pentru POAP-uri în fiecare zi, înțelegi cultura pe care ne străduim să o aducem și noi prin NFTeducatie în România.
Peer to peer - Înseamnă de la o persoană la alta, fără un intermediar. Aceasta ar putea însemna trimiterea unui NFT de la persoana A la persoana B, fără să mai fie nevoie de altcineva. Ca și cum ai schimba proprietarul unui apartament fără să treci pe la notar. În loc de contract, un smart contract.
💸 Sale of the week
Vânzarea săptămânii vine tot de la Bored Ape Yacht Club. 800 ETH, sau aproape 1 milion $ pentru una din cele doar 46 maimuțe cu blana aurită. Dincolo de glumă, detalii aici.
🤣 Meme of the week
Testament din viitor
E foarte important pentru noi să ne dai un feedback onest. Ne ajută să înțelegem ce putem îmbunătăți: |
Și nu uita, #cefaciaziconteaza. Mai ales dacă esti printre primii 1000 subscriberi!
IMPORTANT: Dacă folosești Gmail și newsletter-ul a aterizat în categoria Updates/Promotions, îți recomandăm să îl muți în categoria Primary, pentru a fi sigur/ă că nu ratezi niciunul dintre numerele viitoare.
Disclaimer: Acest newsletter are un caracter strict educațional și nimic din tot ceea ce scriem în el nu reprezintă consultanță financiară/sfaturi investiționale și/sau solicitări de a cumpăra sau de a vinde orice active. Te rugăm să fii atent/ă și să-ți faci propriile analize, pentru că tot ceea ce faci cu propriul capital este o decizie personală.
Reply